Letters to Santa

Campania „Letters to Santa” a început în 2020, iar proiectul are scopul de a aduce bucurie copiilor din comunități defavorizate. An de an, prin implicarea voluntarilor și a oamenilor cu suflet mare, transformăm dorințele copiilor în realitate și le oferim o experiență magică de Crăciun.

Procesul din spatele campaniei este plin de emoție și implicare:

  1. Voluntarii și oamenii binevoitori se înscriu pentru a deveni Moș Crăciun pentru un copil.
  2. Copiii scriu scrisori în care își împărtășesc dorințele și visele.
  3. Scrisorile sunt trimise către Moși, care pregătesc cu grijă și dedicare cadourile.
  4. Echipa de voluntari colectează, verifică și împachetează darurile.
  5. În final, cadourile sunt livrate personal, cu sprijinul voluntarilor, direct în mâinile copiilor, aducându-le bucurie și emoție.

Cel mai frumos moment al campaniei este cel al distribuirii cadourilor. Reacția copiilor în clipa deschiderii darurilor este de neprețuit și reflectă adevărata magie a sărbătorilor.

Campania „Letters to Santa” este mai mult decât un proiect; este o modalitate prin care ne dorim ca fiecare copil să se simtă special și să creadă în bunătatea și magia lumii.

Letters to Santa 2024

300 cadouri

11 locații

286 voluntari

Fericirea a 300 de copii din Sibiu și 10 sate aparținătoare din județul Sibiu a dat sens eforturilor noastre! Cu sprijinul a 286 de voluntari, cadourile au ajuns la micuții din Bârghiș, Zlagna, Apoș, Pelișor, Mag, Amnaș, Rod, Țichindeal, Hamba, Ocna Sibiului și Sibiu.

Letters to Santa 2023

40 cadouri

14 pungi fructe

45 voluntari

14 familii, 40 dorințe împlinite de Moș Crăciun. Am ajutat 14 familii în acest an cu 14 pungi pline cu fructe variate și am oferit 40 de cadouri pentru a bucură inimile copiilor lor. Cadourile au ajuns la copii din familii defavorizate din Sibiu, Viile Sibiului, Rod, Ocna Sibiului, Hamba și Țichindeal.

Letters to Santa 2022

87 cadouri

26 pungi dulciuri

70 voluntari

Zâmbetele a 113 copii ne-au umplut inima de bucurie. Am împărțit 87 de cadouri copiilor care i-au scris lui Moș Crăciun și 26 de punguțe cu dulciuri pentru frățiorii lor. Cadourile au ajuns la copii din familii defavorizate din Sibiu, Viile Sibiului, Rod, Săcel, Ocna Sibiului, Hamba și Țichindeal.

Letters to Santa 2021

62 cadouri

54 pungi dulciuri

68 voluntari

Am reușit să aducem zâmbete pe fețele a 116 copii printr-un cadou de Crăciun. 62 de copii au primit exact ceea ce i-au scris lui Moș Crăciun în scrisoare, iar cei 54 de frățiori ai lor au primit punguțe cu dulciuri. Cadourile au ajuns la copii din familii defavorizate din Sibiu, Viile Sibiului, Săliște, Amnaș, Ocna Sibiului, Hamba și Țichindeal.

Letters to Santa 2020

57 cadouri

57 accesorii de iarnă

65 voluntari

Am reușit să facem 57 de copii fericiți. Aceștia au primit exact ceea ce i-au scris lui Moș Crăciun în scrisoare, dar și accesorii pentru iarnă: mănuși și căciulă. Cadourile au ajuns la copii din familii defavorizate din Sibiu, Viile Sibiului, Săliște, Cisnădie, Ocna Sibiului și Hamba.