WeHelp Hospice Copii – Monitoare pentru funcții vitale!

În urma campaniei Dorința de Crăciun 2022, unde am ajutat bunicii din Căminul de Vârstnici Carl Wolff am aflat de existența Hospice-ului de Copii din aceeași incintă. Acesta este destinat adulților cu diagnostice oncologice și copiilor cu boli grave. Dintre copiii îngrijiți în anul 2022, 85% au fost abandonați de familie la aflarea diagnosticului. Viitorul celor mici este măsurat mai degrabă în zile decât în săptămâni. Insuficiența aparaturii pentru monitorizarea funcțiilor vitale ne-a determinat să propunem acest proiect. Monitorul este vocea lor și veghează în adevăratul sens al cuvântului să primească la timp gura de oxigen. Acestea ajută la controlul și verificarea saturației de oxigen și a pulsului copiilor cu traheostoma și dependenți de oxigen.

Nevoia

Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă Hospice-ul pentru copii este lipsa resurselor financiare. Serviciile oferite sunt decontate 30% de CAS, restul costurilor fiind acoperite prin donații. Cei care au nevoie de servicii sociale și medicale indiferent de vârstă cu boli incurabile au nevoie să beneficieze de îngrijiri adecvate sau de sprijin paliativ, la momentul potrivit, pentru a trăi cu demnitate fiecare clipă, alături de cei dragi.

Concentratoarele de oxigen, aparatele de aspirat, ventilatoare mecanice etc. sunt necesare pentru a oferi acestor copii alinarea suferințelor. Faptul că în această țară unii copii sunt abandonați de aparținători dacă se dovedește că suferă de boli incurabile, este o tragedie greu de acceptat. Durerile și singurătatea fac ca ei să nu mai lupte cu boala. Pentru acești copii, acesta este locul unde se pot simți acasă. În anul 2022 au fost îngrijiți 48 copii.

Schimbările

Prin proiectul nostru contribuim la serviciile oferite în cadrul unui hospice acestea fiind adresate copiilor cu boli grave, progresive (malformații congenitale, distrofii neuro-musculare, insuficiențe de organ etc). Credem în îngrijirea paliativă ca drept al omului. Aceasta vizează îmbunătățirea calității vieții pacienților și a aparținătorilor. Pe lângă ajutorul oferit acestora, ușurăm și munca cadrelor medicale care au în grijă aceste mici suflete. Monitoarele sunt destinate copiilor care stau la pat, copii care nu pot plânge, nu pot striga sau cere ajutor. Sprijinul prin aceste dispozitive vitale se adresează pacienților luați în evidență și este adaptat fiecărei situații.